Home

ATENȚIE!

Joi, 28 decembrie 2023, e ultima zi din acest an în care mai puteți face plăți, depune sau ridica documente!

  • La ghișee, programul va fi unul scurt: 8.30 – 12.00.
  • Online, depunerile de documente se pot face până la ora 12.00, iar plățile până la sfârșitul zilei.

Vineri, 29 decembrie, ghișeele sunt închise pentru public deoarece sunt necesare formalități de închidere și deschidere de an fiscal. Nu se pot face operațiuni sau plăți nici online sau prin alte mijloace.

Programul normal și plățile se vor relua din 3 ianuarie 2024.

Persoane fizice

Servicii Persoane Fizice

Cetățenii Sectorului 6, persoanele fizice, au obligația să-și plătească la Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale (DGITL) Sector 6 impozitele și taxele locale, parcările de reședință, amenzile de circulație, taxele judiciare de timbru etc. Tot la DGITL își declară fizic sau online, prin platforma ConnectX bunurile supuse impozitării (clădiri, terenuri, mijloace de transport) și primesc informații cu privire la acte necesare, termene și mijloace de plată, modul de completare a tipizatelor, condiții de eliberare a certificatelor de atestare fiscală și multe altele.

ATENȚIE! POȚI SCURTA TIMPUL DE AȘTEPTARE ȘI DEPUNE DOCUMENTELE ONLINE

Pentru a evita cozile la ghișee, a reduce timpul de răspuns, dar și pentru a asigura trasabilitatea solicitărilor, persoanele fizice autorizate vor depune cereri/declarații/documente doar prin platforma online, care poate fi accesată la adresa taxelocale6.ro/impozite_taxe_primariesector6/declaratiionline, dar și prin Poștă. 

Tot ce trebuie să știi despre plata impozitelor și taxelor

  • Impozitele pot fi achitate după un calendar stabilit prin Codul Fiscal. Astfel, impozitele pe clădiri, terenuri și mijloace de transport se plătesc anual, în două rate egale, până la 31 martie, respectiv 30 septembrie (inclusiv).
  • Dacă plătești cu anticipație, până la 31 martie (inclusiv),  tot impozitul anual, vei primi o bonificație de până la 10%.
  • După expirarea termenului de plată, se calculează majorări de întârziere. Conform articolului 183 din Legea 207/2015, nivelul acestor majorări este de 1% din cuantumul obligațiilor fiscale principale neachitate în termen, calculate pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate.

În ce situații trebuie să depui o declarație fiscală

  • Dacă ai dobândit o clădire, un teren sau un mijloc de transport;
  • Dacă ai schimbat domiciliul și deții un mijloc de transport (pentru transferul mașinii de pe o adresă pe alta);
  • Dacă ai schimbat destinația unei clădiri;
  • Dacă ai înstrăinat o clădire, un teren sau un mijloc de transport

Declarația fiscală trebuie depusă în termen de 30 de zile calendaristice de la data consemnată a situațiilor de mai sus.   

E-MAIL

Dacă vrei să trimiți o sugestie sau o reclamație privitoare la activitatea Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale Sector 6, ne poți scrie la: asistenta@taxelocale6.ro

TELEFON

Pentru oricare dintre cele 5 centre DGITL, poți suna la numărul unic 021 413 77 90.

Nu cerem copii după actele emise de alte instituții ale statului. Ne ocupă noi să le obținem pentru tine.

Așadar, te scutim de drumurile inutile între ghișee și renunțăm la dosarul cu șină!

Însă ATENȚIE! Trebuie să ții cont de faptul că termenul de soluționare a solicitării tale se poate prelungi, până când DGITL Sector 6 intră în posesia documentelor solicitate celorlalte instituții.

Depune online!
  • Declarație de impunere tip [pdf] [word];
  • Declarație de impunere tip în cazul cetățenilor străini[pdf] [word];
  • Act de identitate pentru identificarea al  proprietarului/ împuternicit/ mandatar (original)*;
  • Împuternicire/procură, în original sau copie legalizată, în cazul reprezentării declarantului;
  • Act de dobândire (original)*. Poate fi, exemplu:
  • vânzare-cumpărare/ contract donație/certificat  moștenitor, etc;
  • act de adjudecare;
  • sentință judecătorească;
  • autorizație construire**;
  • procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor**;
  • Anunțul de începere a lucrărilor înregistrat la organul emitent al autorizației de construire (formular F14)**;
  • Anunțul de terminare a lucrărilor înregistrat la organul emitent al autorizației de construire (formular F15)**;
  • Fișă de calcul privind regularizarea de taxă la terminarea lucrărilor de construire**;
  • Memoriu tehnic /releveu(original)*;
  • Orice alt act relevant în vederea stabilirii situaţiei fiscale.

NOTĂ:

*documentele prezentate în original vor fi scanate în vederea soluționării cererii

              ** aceste documente pot fi obținute de DGITL Sector 6, dar trebuie să țineți cont de faptul că termenul de soluționare a solicitării voastre se poate prelungi până la obținerea informațiilor solicitate

  • Cerere tip pentru scoatere din evidenţele fiscale [pdf] [word];
  • Act de identitate pentru identificarea al  proprietarului/ împuternicit/ mandatar (original)*;
  • Împuternicire/procură, în original sau copie legalizată, în cazul reprezentării declarantului;
  • Act de înstrăinare (original)*. Poate fi, exemplu:
  • vânzare-cumpărare;
  • act de adjudecare;
  • sentință judecătorească;
  • autorizație desființare**;
  • procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor**;
  • Orice alt act relevant în vederea stabilirii situaţiei fiscale.

NOTĂ:

*documentele prezentate în original vor fi scanate în vederea soluționării cererii

** aceste documente pot fi obținute de DGITL Sector 6, dar trebuie să țineți cont de faptul că termenul de soluționare a solicitării voastre se poate prelungi până la obținerea informațiilor solicitate

  • Declarație de impunere tip [pdf] [word];
  • Declarație de impunere tip în cazul cetățenilor străini [pdf] [word];
  • Act de identitate pentru identificarea al  proprietarului/ împuternicit/ mandatar (original)*;
  • Împuternicire/procură, în original sau copie legalizată, în cazul reprezentării declarantului;
  • Act de dobândire (original)*. Poate fi, exemplu:
  • vânzare-cumpărare/ contract donație/ certificat  moștenitor, etc;
  • act de adjudecare;
  • certificat de moștenitor;
  • sentință judecătorească;
  • autorizație construire**;
  • procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor**;
  • contract de concesiune; 
  • contract de închiriere;
  • contract de administrare/folosință;
  • Anunțul de începere a lucrărilor înregistrat la organul emitent al autorizației de construire (formular F14)**;
  • Anunțul de terminare a lucrărilor înregistrat la organul emitent al autorizației de construire (formular F15)**;
  • Fișă de calcul privind regularizarea de taxă la terminarea lucrărilor de construire**;
  • Memoriu tehnic /releveu (original)*;
  • Raport de evaluare pentru impozitare și recipisa ANEVAR original sau copie conformă cu originalul, dupa caz;
  • Orice alt act relevant în vederea stabilirii situaţiei fiscale (ex: contracte de închiriere, contracte de comodat, certificat constatator, autorizaţii de construire, etc.)

NOTĂ:

*documentele prezentate în original vor fi scanate în vederea soluționării cererii

** aceste documente pot fi obținute de DGITL Sector 6, dar trebuie să țineți cont de faptul că termenul de soluționare a solicitării voastre se poate prelungi până la obținerea informațiilor solicitate

  • Cerere tip pentru scoaterea din evidenţa fiscală [pdf] [word];
  • Act de identitate pentru identificarea al  proprietarului/ împuternicit/ mandatar (original)*;
  • Împuternicire/procură, în original sau copie legalizată, în cazul reprezentării declarantului;
  • Act de înstrăinare (original)*. Poate fi, exemplu:
  • vânzare-cumpărare/ contract donație, etc;
  • certificat moștenitor;
  • act de adjudecare;
  • sentință judecătorească;
  • autorizație desființare**;
  • procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor**;                                               
  • Orice alt act relevant în vederea stabilirii situaţiei fiscale (ex: contracte de închiriere, contracte de comodat, certificat constatator, autorizaţii de construire, etc.)

NOTĂ:

*documentele prezentate în original vor fi scanate în vederea soluționării cererii

** aceste documente pot fi obținute de DGITL Sector 6, dar trebuie să țineți cont de faptul că termenul de soluționare a solicitării voastre se poate prelungi până la obținerea informațiilor solicitate

Nu cerem copii după actele emise de alte instituții ale statului. Ne ocupă noi să le obținem pentru tine.

Așadar, te scutim de drumurile inutile între ghișee și renunțăm la dosarul cu șină!

Însă ATENȚIE! Trebuie să ții cont de faptul că termenul de soluționare a solicitării tale se poate prelungi, până când DGITL Sector 6 intră în posesia documentelor solicitate celorlalte instituții.

Depune online!
  • Declarație de impunere tip [pdf] [word];
  • Declarație de impunere tip în cazul cetățenilor străini [pdf] [word];
  • Act de identitate pentru identificarea al  proprietarului/ împuternicit/ mandatar (original)*;
  • Împuternicire/procură, în original sau copie legalizată, în cazul reprezentării declarantului;
  • Act de dobândire (original)*. Poate fi, exemplu:
  • vânzare-cumpărare/ contract donație, etc;                                  
  • act de adjudecare;
  • certificat de moștenitor;
  • sentință judecătorească;
  • Fișa bunului imobil (document cadastral) original*;
  • Orice alt act relevant în vederea stabilirii situaţiei fiscale.

NOTĂ:

*documentele prezentate în original vor fi scanate în vederea soluționării cererii

  • Cerere tip pentru scoaterea din evidenţa fiscală [pdf] [word];
  • Act de identitate pentru identificarea al  proprietarului/ împuternicit/ mandatar (original)*;
  • Împuternicire/procură, în original sau copie legalizată, în cazul reprezentării declarantului;
  • Act de înstrăinare (original)*. Poate fi, exemplu:
  • vânzare-cumpărare / contract donație, etc;
  • certificat moștenitor;
  • act de adjudecare;
  • sentință judecătorească;
  • Orice alt act relevant în vederea stabilirii situaţiei fiscale.   

NOTĂ:

*documentele prezentate în original vor fi scanate în vederea soluționării cererii

Nu cerem copii după actele emise de alte instituții ale statului. Ne ocupă noi să le obținem pentru tine.

Așadar, te scutim de drumurile inutile între ghișee și renunțăm la dosarul cu șină!

Însă ATENȚIE! Trebuie să ții cont de faptul că termenul de soluționare a solicitării tale se poate prelungi, până când DGITL Sector 6 intră în posesia documentelor solicitate celorlalte instituții.

Depune online!
  • Declarație de impunere tip [pdf] [word]/Declarație de impunere tip pentru mijloacele de transport cu masa mai mare de 12 tone [pdf] [word]/ Declarație de impunere tip pentru mijloacele de transport pe apă [pdf] [word]
  • Act de identitate pentru identificarea al  proprietarului/ împuternicit/ mandatar (original)*;
  • Împuternicire/procură, în original sau copie legalizată, în cazul reprezentării declarantului;
  • Act de dobândire, poate fi, exemplu:
  • contract de înstrăinare-dobândire model ITL 054 - doc / pdf (la depunere fizică, 5 exemplare); 
  • factura în cazul dobândirii de la persoana juridica înregistrate în registrul de evidenta a mijloacelor de transport - nr. REMTII originală (3 exemplare);
  • act adjudecare;
  • contract novaţie/cesiune a leasingului financiar;
  • factura cu valoare reziduală/finală (original);
  • contract de leasing financiar însoțit de procesul verbal de predare-primire;
  • chitanţă vamală (pentru autovehiculele dobândite din statele non-Euro);
  • hotărâre AGA sau decizie asociat unic, în cazul autovehiculelor dobândite în urma dizolvării unei societăţi, sentință judecătorească, certificat moștenitor;
  • Certificat de atestare fiscală** atât în cazul transmiterii dreptului de proprietate dobândit de la persoana juridică cât și în cazul transmiterii dreptului de folosință (cesiune/novație)-original*
  • Cartea de identitate a mijlocului de transport** (original)*;
  • Adeverinţă eliberată de către Regia Autonomă „Registrul Auto Român”, dacă sistemul de suspensie nu este înscris în caseta liberă din cartea de identitate a autovehiculului peste 12t, ca informaţie suplimentară**;
  • În cazul vehiculului de provenienţă străină care a fost înmatriculat în alt stat şi care se înmatriculează pentru prima dată în România, solicitantul trebuie să prezinte, pe lângă documentele necesare înscrierii, şi documentul de înmatriculare eliberat de autoritatea străină;
  • Documentele redactate în altă limbă vor fi însoţite obligatoriu de traduceri în limba română, certificate de traducători autorizaţi.
  • Orice alt act relevant în vederea stabilirii situaţiei fiscale.

NOTĂ:

*documentele prezentate în original vor fi scanate în vederea soluționării cererii

              ** aceste documente pot fi obținute de DGITL Sector 6, dar trebuie să țineți cont de faptul că termenul de soluționare a solicitării voastre se poate prelungi până la obținerea informațiilor solicitate

  • Declaraţie tip pentru scoatere din evidenţa fiscală a mijlocului de transport [pdf] [word];
  • Act de identitate pentru identificarea proprietarului/ împuternicitului/ mandatarului (original)*;
  • Împuternicire/procură, în original sau copie legalizată, în cazul reprezentării declarantului;
  • Act de înstrăinare poate fi exemplu:
  • contract de înstrăinare-dobândire model ITL 054 (5 exemplare);
  • factură fiscală de vânzare în cazul persoanelor fizice autorizate și asimilate acestora (5 exemplare);
  • contract novaţie/cesiune a leasingului financiar                 (4 exemplare);
  • certificat radiere vizat DRPCIV**;
  • certificat distrugere (3 exemplare);                                                                                                                                    
  • Certificat de atestare ficală în cazul persoanelor fizice autorizate și asimilate acestora;
  • Cartea de identitate a mijlocului de transport original**;
  • Orice alt act relevant în vederea stabilirii situaţiei fiscale.

NOTĂ:

*documentele prezentate în original vor fi scanate în vederea soluționării cererii

            ** aceste documente pot fi obținute de DGITL Sector 6, dar trebuie să țineți cont de faptul că termenul de soluționare a solicitării voastre se poate prelungi până la obținerea informațiilor solicitate

  • Cerere tip transfer mijloc de transport [pdf] [word];
  • Act de identitate pentru identificarea proprietarului/ împuternicitului/ mandatarului (original)*;
  • Împuternicire/procură, în original sau copie legalizată, în cazul reprezentării declarantului;
  • Certificat de înregistrare (CIF) original din care să rezulte noul sediu social (original)**;
  • Cartea de identitate a mijlocului de transport (original)**;
  • Orice alt act relevant în vederea stabilirii situaţiei fiscale.

NOTĂ:

*documentele prezentate în original vor fi scanate în vederea soluționării cererii

            ** aceste documente pot fi obținute de DGITL Sector 6, dar trebuie să țineți cont de faptul că termenul de soluționare a solicitării voastre se poate prelungi până la obținerea informațiilor solicitate

Nu cerem copii după actele emise de alte instituții ale statului. Ne ocupă noi să le obținem pentru tine.

Așadar, te scutim de drumurile inutile între ghișee și renunțăm la dosarul cu șină!

Însă ATENȚIE! Trebuie să ții cont de faptul că termenul de soluționare a solicitării tale se poate prelungi, până când DGITL Sector 6 intră în posesia documentelor solicitate celorlalte instituții.

Depune online!
  • Cerere pentru eliberare tip [pdf] [word];
  • Act de identitate pentru identificarea proprietarului/ împuternicitului/ mandatarului (original)*;
  • Împuternicire/procură, în original sau copie legalizată, în cazul reprezentării declarantului;
  • Plata tuturor obligațiilor bugetare exigibile;
  • În cazul certificatelor fiscale pentru înstrăinare (clădiri, terenuri , autovehicule ) este necesară și plata integrală pentru bunul ce urmează a fi înstrainat.
  • Orice alt act relevant în vederea stabilirii situaţiei fiscale.
    ”Ori de câte ori se dezbate succesiunea unei persoane fizice decedate, notarul public are obligația de a solicita organului fiscal central și organului fiscal local, certificatul de atestare fiscală pentru persoana fizică pentru care se dezbate succesiunea”.

NOTĂ:

*documentele prezentate în original vor fi scanate în vederea soluționării cererii

  • Cerere tip de acordare scutire [pdf] [word];
  • Act de identitate pentru identificarea proprietarului/ împuternicitului/ mandatarului (original)*;
  • Împuternicire/procură, în original sau copie legalizată, în cazul reprezentării declarantului;
  • Documentul  justificativ în baza căruia se acordă scutirea** (original)*;
  • Orice alt act relevant în vederea stabilirii situaţiei fiscale.

NOTĂ:

*documentele prezentate în original vor fi scanate în vederea soluționării cererii

            ** aceste documente pot fi obținute de DGITL Sector 6, dar trebuie să țineți cont de faptul că termenul de soluționare a solicitării voastre se poate prelungi până la obținerea informațiilor solicitate

  • Cerere tip istoric rol fiscal [pdf] [word];
  • Act de identitate pentru identificarea proprietarului/ împuternicitului/ mandatarului (original)*;
  • Împuternicire/procură, în original sau copie legalizată, în cazul reprezentării declarantului;
  • Document (original)* din care să reiasă calitatea solicitantului, după caz;
  • Orice alt act relevant în vederea stabilirii situaţiei fiscale.

NOTĂ:

*documentele prezentate în original vor fi scanate în vederea soluționării cererii

  • Cerere tip restituire [pdf] [word] / compensare [pdf] [word] / îndreptare eroare materială [pdf] [word];
  • Act de identitate pentru identificarea proprietarului/ împuternicitului/ mandatarului (original)*;
  • Împuternicire/procură, în original sau copie legalizată, în cazul reprezentării declarantului;
  • Extras de cont;
  • Orice alt act relevant în vederea stabilirii situaţiei fiscale.

NOTĂ:

*documentele prezentate în original vor fi scanate în vederea soluționării cererii

  • Cerere scrisă și semnată;
  • Act de identitate al solicitantului / împuternicitului / mandatarului (original);
  • Documente (copii şi originale) din care să reiasă calitatea solicitantului, după caz;
  • Împuternicire/procură, în original sau copie legalizată, în cazul reprezentării solicitantului;
  • Orice alt act relevant în vederea stabilirii situaţiei fiscale.
  • Declaratie decont  privind sumele încasate reprezentând taxa promovare turistică;
  • Act de identitate pentru identificarea proprietarului/ împuternicitului/ mandatarului (original)*;
  • Împuternicire/procură, în original sau copie legalizată, în cazul reprezentării declarantului;
  • Orice alt act relevant în vederea stabilirii situaţiei fiscale.

NOTĂ:

*documentele prezentate în original vor fi scanate în vederea soluționării cererii

  • Cerere de vizare abonamente/bilete de intrare la spectacol;
  • Act de identitate pentru identificarea proprietarului/ împuternicitului/ mandatarului (original)*;
  • Împuternicire/procură, în original sau copie legalizată, în cazul reprezentării declarantului;
  • Factură achiziție bilete și biletele de spectacol (fizic) în vederea vânzării;
  • Contract prestări servicii în cazul biletelor online;
  • Orice alt act relevant în vederea stabilirii situaţiei fiscale.

NOTĂ:

*documentele prezentate în original vor fi scanate în vederea soluționării cererii

  • Declarație-decont;
  • Act de identitate pentru identificarea proprietarului/ împuternicitului/ mandatarului (original)*;
  • Împuternicire/procură, în original sau copie legalizată, în cazul reprezentării declarantului;
  • Orice alt act relevant în vederea stabilirii situaţiei fiscale.

NOTĂ:

*documentele prezentate în original vor fi scanate în vederea soluționării cererii

Nu cerem copii după actele emise de alte instituții ale statului. Ne ocupă noi să le obținem pentru tine.

Așadar, te scutim de drumurile inutile între ghișee și renunțăm la dosarul cu șină!

Însă ATENȚIE! Trebuie să ții cont de faptul că termenul de soluționare a solicitării tale se poate prelungi, până când DGITL Sector 6 intră în posesia documentelor solicitate celorlalte instituții.

Depune online!
  • DECLARAŢIE FISCALĂ pentru stabilirea taxei pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate [PDF] [WORD];
  • Certificat de Înregistrare Fiscală  (original), dacă este cazul;
  • Act de identitate pentru identificarea  proprietarului/ împuternicitului/ mandatarului (original)*;
  • Împuternicire/procură, în original sau copie legalizată, în cazul reprezentării declarantului;
  • Actul care atestă situaţia locativă*, după caz: contract de vânzare–cumpărare, contract de comodat, contract de locaţiune,  act de donaţie, contract de schimb, hotărâre judecătorească (definitivă şi irevocabilă), certificat de moştenitor, proces-verbal de adjudecare la licitaţie a unui imobil, etc.;
  • Autorizație construire/amplasare reclamă/afișaj** (original)*;
  • Schiţa reclamei care va conţine: dimensiunea (Lxl) panoului, afişajului sau structura de afişaj, inscripţionarea (original)*;
  • Factură fiscală sau alt document justificativ care atestă achiziţia/amplasarea afişajului respectiv (original)*;
  • Orice act relevant în vederea stabilirii situaţiei fiscale.

NOTĂ:

  • * documentele prezentate în original vor fi scanate în vederea soluționării cererii;
  • ** aceste documente pot fi obținute de către DGITL Sector 6, dar trebuie să țineți cont de faptul că termenul de soluționare al solicitării dvs. se poate prelungi până la obținerea informațiilor solicitate.
  • DECLARAȚIE DE ÎNCETARE a taxei de ocupare a domeniului public sau pentru folosirea mijloacelor de publicitate, afișaj-reclamă [PDF] [WORD];
  • Act de identitate pentru identificarea proprietarului/ împuternicitului/ mandatarului (original)*;
  • Împuternicire/procură, în original sau copie legalizată, în cazul reprezentării declarantului;
  • Certificatul de Înregistrare Fiscală (original)*, dacă este cazul;
  • Autorizație de desființare a reclamei/afișajului** (original)*;
  • Orice act relevant în vederea stabilirii situaţiei fiscale.

NOTĂ:
* documentele prezentate în original vor fi scanate în vederea soluționării cererii;
** aceste documente pot fi obținute de către DGITL Sector 6, dar trebuie să țineți cont de faptul că termenul de soluționare al solicitării dvs. se poate prelungi până la obținerea informațiilor solicitate.

  • DECLARATIE DE IMPUNERE privind stabilirea taxei pentru utilizarea locurilor publice pentru persoane fizice; [PDF] [WORD];
  • Act de identitate pentru identificarea proprietarului/ împuternicitului/ mandatarului (original)*;
  • Împuternicire/procură, în original sau copie legalizată, în cazul reprezentării declarantului;
  • Contract  pentru ocuparea temporară a domeniului public încheiat cu Administrația Comercială Sector 6** (original)*;
  • Plan de amplasament** (original)*;
  • Certificatul de Înregistrare Fiscală** (original)*, dacă este cazul;
  • Actul care atestă situaţia locativă (original)*, după caz: contract de vânzare–cumpărare, contract de comodat, contract de locaţiune,  act de donaţie, contract de schimb, hotărâre judecătorească (definitivă si irevocabilă), certificat de moştenitor, proces-verbal de adjudecare la licitaţie a unui imobil, etc.;
  • Orice alt act relevant în vederea stabilirii situaţiei fiscale.

NOTĂ:

  • * documentele prezentate în original vor fi scanate în vederea soluționării cererii;
  • ** aceste documente pot fi obținute de către DGITL Sector 6, dar trebuie să țineți cont de faptul că termenul de soluționare al solicitării dvs. se poate prelungi până la obținerea informațiilor solicitate
     
  • DECLARAȚIE DE ÎNCETARE a taxei de ocupare a domeniului public sau pentru folosirea mijloacelor de publicitate, afișaj-reclamă; [PDF] [WORD];
  • Act de identitate pentru identificarea proprietarului/ împuternicitului/ mandatarului (original)*;
  • Împuternicire/procură, în original sau copie legalizată, în cazul reprezentării declarantului;
  • Certificatul de Înregistrare Fiscală** (original)*, dacă este cazul;
  • Proces verbal de predare amplasament către Administrația Comercială Sector 6/Autorizație desființare**(original)*;
  • Orice act relevant în vederea stabilirii situaţiei fiscale.

NOTĂ:

  • * documentele prezentate în original vor fi scanate în vederea soluționării cererii;
  • ** aceste documente pot fi obținute de către DGITL Sector 6, dar trebuie să țineți cont de faptul că termenul de soluționare al solicitării dvs. se poate prelungi până la obținerea informațiilor solicitate.
     
  • DECLARAȚIE DE IMPUNERE privind stabilirea taxei pentru utilizarea locurilor publice pentru parcare de reședință [PDF] [WORD];
  • Act de identitate pentru identificarea beneficiarului locului de parcare/ împuternicitului/ mandatarului (original)*;
  • Împuternicire/procură, în original sau copie legalizată, în cazul reprezentării declarantului;
  • Contract  de ocupare a locurilor publice cu parcare de reședință, încheiat cu Administrația Comercială Sector 6** (original)*;
  • Certificat de înmatriculare autoturism** (original)*;
  • Contract de comodat, dacă este cazul (original)*.

NOTĂ:

  • * documentele prezentate în original vor fi scanate în vederea soluționării cererii;
  • ** aceste documente pot fi obținute de către DGITL Sector 6, dar trebuie să țineți cont de faptul că termenul de soluționare al solicitării dvs. se poate prelungi până la obținerea informațiilor solicitate
     
Sistemul Național Electronic de Plată Online cu Cardul Bancar (SNEP) prin aplicația Ghișeul.ro permite consultarea și achitarea în siguranță a impozitelor și taxelor locale, din confortul propriei locuințe. Este nevoie să îți faci cont, apoi autentificarea online se va face pe bază de utilizator şi parolă. Sunt acceptate cardurile Visa, Visa Electron, MasterCard şi Maestro, emise de orice bancă.

Solicită date de acces aici.

Secțiunea PLĂȚI din aplicația pe mobil eSector 6 este disponibilă în App Store și Google Play.

E-BANKING & CODURI IBAN

Poți achita impozitele și taxele locale și prin virament bancar. 

Vezi mai jos codurile IBAN în care se pot vira sumele datorate!

Coduri IBAN Persoane Fizice

selfpay logo

Impozitele și taxele locale se pot plăti la una din cele pest 5.000 de stații de plată SelfPay prezente la nivel național în cele mai importante magazine și rețele de retail. Pentru aceste plăți nu se percepe comision. Găsește aici cea mai apropiată stație de plată de locul în care te afli!

westaco

Prin WESTACO EXPRESS, prezent în stațiile OMV/Petrom, poți plăti simplu și rapid taxe și impozite locale, amenzi auto. Pentru aceste plăți nu se percepe comision. Tot ce ai de făcut este să prezinți un document de identitate valid. Plata efectuată se înregistrează imediat. Locațiile partenere le poți găsi aici.

Serviciu de încasare a impozitelor, taxelor, amenzilor contravenționale, majorărilor de întârziere și a altor obligații de plată cu și fără debit este pus la dispoziția persoanelor fizice și juridice de către POȘTA ROMÂNĂ, prin cele aproape 80 de unități din București.

Dacă deții o clădire, un teren sau un mijloc de transport, trebuie să plătești anual impozit pentru ele. Formula de calcul este complexă și se face automat, în funcție de mai mulți parametri.

Pentru clădiri rezidenţiale/nerezidenţiale/mixte

Impozitul pe clădiri rezidenţiale se calculează având în vedere suprafața desfăşurată a acestora, zona fiscală* în care sunt situate, vechimea şi caracteristicile constructive ale imobilului și valoarea impozabilă pe metru pătrat stabilită la nivelul municipiului București.

*Bucureștiul este împărțit în 4 zone fiscale – A, B, C, D.

Pentru terenuri

Impozitul se calculează în funcție de suprafață, de zona fiscală în care e situat terenul, de destinația acestuia și de valoarea pe metru pătrat stabilită la nivelul municipiului București.

Pentru mijloace de transport

Impozitul se calculează în funcție de capacitatea cilindrică totală, încadrarea într-un plafon de mărime cubică a motorului și valoarea unei fracții legale stabilite la nivelul municipiului București.

Pentru locurile de parcare

Taxa se stabilește în funcție de zona fiscală și de valoarea votată anual de Consiliul General al Municipiului București.

Dacă vrei să știi cât ai de plată, intră pe aplicația eSector6. În contul tău apar toate sumele datorate. Aici poți face plăți, poți pune întrebări, poți face sesizări. 

Poți obține Certificatul de Atestare Fiscală (CAF) online, prin intermediul Portalului de Servicii Digitale al Primăriei Sectorului 6. 

Pentru a folosi platforma, trebuie să-ți faci un cont și să-ți introduci datele personale aici. Ulterior, de câte ori ai nevoie, te vei autentifica instant pe baza adresei de e-mail și a parolei.

Actele necesare pentru CAF trebuie încărcate, pe rând, în format electronic (fotografiate sau scanate). Răspunsul îl vei primi pe e-mail.

Obține Certificatul de atestare fiscală

Mopedele, sau scuterele, sunt vehicule cu două, trei sau patru roți și o greutate de maximum 350 de kilograme. Au o capacitate cilindrică de până în 50 cmc , cu un motor cu ardere internă, cu aprindere prin scânteie sau sau cu un alt motor cu ardere internă ori, după caz, electric, a cărui putere nominală este de cel mult 4 kw. (Conform OUG 21/2014 Art. 6 alin.(21)). 

Prind maximum 45 km pe oră, iar ca să conduci un astfel de vehicul trebuie să ai peste 16 ani. De asemenea, TREBUIE SĂ AI PERMIS DE CONDUCERE, indiferent din ce categorie. Persoanele care nu au permis pot conduce mopede pe drumurile publice numai dacă fac dovada că au absolvit un curs de legislație rutieră în cadrul unei unități autorizate de pregătire a conducătorului de autovehicule (art. 10 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002).

Mopedele nu se înmatriculează, ci doar se înregistrează la primăria de care aparține titularul. În cazul locuitorilor Sectorului 6, înregistrarea acestor mijloace se transport se face la Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 6, Centrul Auchan,  situat pe strada Brașov nr. 25, telefon: 021 413 77 90. 

Programul de lucru: Luni, Marți, Joi: 08.30 - 16.30;  Miercuri: 08.30 - 18.30; Vineri: 08.30 - 14.00. 

Primești o plăcuță galbenă cu număr de înregistrare (format din B6 urmat de 5 cifre), precum și un certificat de înregistrare (talon). În acest talon sunt trecute datele de identificare ale proprietarului (nume, adresă) și ale mopedului (numărul de înregistrare, seria de șasiu). Plăcuța cu numărul de înregistrare se atașează în spatele mopedului. 

Mopedele se radiază tot la Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 6, Centrul Auchan situat pe strada Brașov nr. 25, în maxim 30 zile. Iar dacă ai pierdut talonul, plăcuța, sau se modifică date înscrise în certificatul de înregistrare, poți face o cerere pentru emiterea unui duplicat. 

  • Cerere de înregistrare, tipizat (word / pdf)
  • Actul de identitate al solicitantului (în original);
  • Procura în original sau în copie legalizată, în cazul reprezentării solicitantului;
  • Actul de proprietate al mopedului vizat de organul fiscal (în original);
  • În cazul motociclului de provenienţă străină care a fost înmatriculat în alt stat şi care se înregistrează pentru prima dată în România, solicitantul trebuie să prezinte, pe lângă documentele necesare înscrierii, şi documentul de înmatriculare eliberat de autoritatea străină;. Documentele redactate în altă limbă vor fi însoţite obligatoriu de traduceri în limba română, certificate de traducători autorizaţi;
  • Cartea de identitate a mopedului (în original);
  • Dovada efectuării inspecției tehnice, potrivit legii;
  • Asigurarea obligatorie (în original);
  • Dovada radierii din circulație, în cazul unei înregistrări anterioare.

     De plată, la DGITL:  

  • contravaloarea plăcuțelor de înregistrare - 40 lei  
  • contravaloarea certificatului de înregistrare - 32 lei 
  • taxa de înregistrare a mopedului - 55 lei 

NOTĂ:
*documentele prezentate în original vor fi scanate în vederea soluționării cererii
**aceste documente, dacă nu sunt depuse de dumneavoastră, pot fi obținute de DGITL Sector 6 dar, trebuie să țineți cont de faptul că termenul de soluționare a solicitării se poate prelungi până la obținerea informațiilor solicitate.
 
În cazul în care certificatul de înregistrare a fost pierdut sau deteriorat, este nevoie de unul nou. Iar dacă au fost modificate date înscrise în certificatul de înregistrare, e necesară eliberarea unui duplicat.  

Pentru asta, trebuie depuse următoarele documente: 

  • Cerere tip pentru eliberarea unui duplicat (word / pdf); Cerere pentru eliberarea unui nou certificat (word / pdf);
  • Actul de identitate al solicitantului;
  • Procura în original sau în copie legalizată, în cazul reprezentării solicitantului;
  • Certificatul de înregistrare deteriorat, după caz (în original);
  • Vechiul certificat de înregistrare, în original, în cazul modificării unor date înscrise în acesta;
  • Cartea de identitate a mopedului (în original)..

Se plătește în prealabil (la stațiile de plată DGITL, pe ghiseul.ro, la Poștă...), contravaloarea certificatului de înregistrare, în valoare de 32 lei.

NOTĂ:
*documentele prezentate în original vor fi scanate în vederea soluționării cererii
**aceste documente, dacă nu sunt depuse de dumneavoastră, pot fi obținute de DGITL Sector 6 dar, trebuie să țineți cont de faptul că termenul de soluționare a solicitării se poate prelungi până la obținerea informațiilor solicitate.
 
  • Cerere tip pentru radierea unui moped (word / pdf);
  • Actul de identitate al solicitantului;
  • Procura în original sau în copie legalizată în cazul reprezentării solicitantului;
  • Cartea de identitate a mopedului (în original);
  • Certificat de înregistrare (talon - în original);
  • Plăcuțe înregistrare;
  • Actul de proprietate prin care mopedul trece în proprietatea altei persoane, vizat de organul fiscal local / certificatul de distrugere / dovada declarării furtului / dovada (adeverință)  depozitării într-un spațiu adecvat, etc.